CARTILE LUI DAN TIPURITA

Image7088.1-10    IMG_6588     CROMOZOMI DIN GENUNCHI DE FEMEIE 

 PLECATI, PAMANTUL SE MUTA   FILOGENIE FINAL   VANZATORUL DE ILUZII FINAL

DIAMANTE PE COROANA ALBA FINAL   HETEROZIS FINAL   GOOD BYE FLORIDA FINAL   VERSURI DE DEMULT FINAL

Anunțuri
Publicat în CARTILE LUI DAN TIPURITA | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

MOMENTE DE MEDITAȚIE. POEZIE, MUZICĂ, IMAGINI

Să se îmbrace cerul în lună plină

Nu vulturii învaţă frunzele să zboare,
cum nu întunericul îşi doreşte lumina,
în curgerea ceţii îmi caut celula
pierdută ca într-un râu de fluide epitelii,

m-aş dezbrăca de noapte ca de iarnă câmpul,
sunt eu, verdele muşchi de copac,
îmi caut nordul prin pădurile pielii,
e atâta spaţiu în tăcere, să tac,

aş vrea să înţeleg crezul pădurii,
e-n ea, poate, viaţa fără lumină,

dar,

mai bine aştept în poiana de stele
să se îmbrace cerul în lună plină.

Publicat în BIOSONETE | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

floarea de gheață

Imagini pentru imagini frumoase cu flori de gheață

luasem pe după umeri o iubire nouă
îi căutam culoarea prin nervul rahidian
mi-o pictau în minte retinele amândouă
ea mă privea ca floarea de gheață de pe geam

îmi luminasem fruntea cu ea și tâmpla dreaptă
cu ea-mi hrăneam simțul atingerii în zori
puteam s-o mângâi rece cu vorba înțeleaptă
ea se uita prin mine cum mor adeseori

îi pregăteam pământul pentru răsad de stele
din soiul cultivat pe astrul cerebral
ea nici nu auzea nici nu vedea în ele
metafora iubirii din noaptea de cristal

mereu își retrăgea în firea sa fiorii
de sub epidermă privea cu lacrimi reci
dragostea ei curgea ca apa-n vadul morii
pulsu-i purta pașii pustiilor poteci

atunci mi-am lăsat dorul să-mi stea de-a latul străzii
să treacă cu mașina peste iubirea mea
cum soarele pășește peste trupu-amiezii
dar moare spre apus însângerat de ea

Publicat în Legende biogenetice | Etichetat | Lasă un comentariu

toți ne iubim regina mirabilă din Saaba

Imagini pentru imagini frumoase pentru poezie

la albul mers al lunii adăugăm un pas
un salt către niciunde precum ne duce gândul
suntem și noi ființe din câți am mai rămas
drept purtători de rime cât ne-o mai vrea pământul

căutători de ceață prin neuronii minții
ne limpezim uitarea șlefuind la vers
până va străluci în palme ca arginții
sau ca ochii umezi sticlind de-atâta șters

îl scoatem la vedere din pulsul vorbăreț
privind pe sub arcadele-nnegrite de sprâncene
îl tămâiem și-l ungem cu vorbe mai de preț
să nu prindă cocleala gândirilor perene

îl și pictăm pe zâmbet dospit prin poezii
– de nu ne-ar vedea soarta săraci de mulțumire –
la modă e tristețea pe la paranghelii
unde ne bem cuvântul cu ochiul de citire

mai suferim mai plângem mai râdem câte-un pic
– urâtul e frumos cu-un optimism aparte –
noi trăitori pe viață al raiului cel mic
internați de voie bolnavi de scris o carte

de morbul sărăciei – și-așa o să rămână –
ni-l dăm unii la alții mai mult ca pe degeaba
prin cărți printr-o zicală o znoavă sau o glumă

căci toți iubim regina mirabilă din Saaba

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

unde ești copilărie

Imagini pentru imagini frumoase cu copii
mergeam la școală singur la braț cu un ghiozdan
iubeam o călimară și o peniță boantă
o uniformă albastră în care locuiam
de care mă lipisem ca broaștele de baltă

scriam cam paralel o cale a mea ferată
adesea mă opream pătam câte un vers
visam în lungul cărții să se sfârșească odată
să trec prin ochii lumii cu drumul meu nemers

rupeam în două gândul dar îl făceam la loc
aflam în el comori ascunse în vocale
le așezam pe zâmbet pe floarea cu noroc
pe frunze pe luceferi pe iarba cu petale

clădisem un castel din cărămizi de aer
acolo eram veșnic cu tinerețea mea
iubisem cu iubirea o mioriță lae
care mă părăsise înainte de-a tăcea

Publicat în Încoronarea macilor | Lasă un comentariu

femurul timpului

Imagini pentru imagini cu îngeri
nu știu de ce
noi am stăpânit cei dintâi mersul în gol
am fost campioni la concursul căderilor repetate
până și lancea din rana coastei lui Dumnezeu
e acum înfiptă în nerăbdările noastre
chiar și femurul timpului
cel care ne aleargă prin clepsidra inimii

noi suntem cei care am lăsat
să ni se piardă hematiile
sfâșiindu-ne unii pe alții în caninii apusului

unul de la celălalt
ne-am smuls blana zilei de pe umeri încât
încă ni se aud urletele stridente prin claxoane

noi ne-am încărcat trenurile cu orele ruginite
și ne-am gândit deraierea lor în halta viitorului
unde suntem invitați pe rând și pe gratis
la o agapă a îngerilor
în taverna aceea aglomerată

a celor dăruiți
cu cele mai fără prihană trăiri

Publicat în Galopul alb | Etichetat | Lasă un comentariu

strălucitoarea scânteie

Imagine similară

am înțeles !
mi-a fost dat să trăiesc într-o lume fulgerată
aici mi s-a oferit metafora vieții
ontogenic
cred că am trecut și prin dimensiunile raiului
aici
am fost chemat și eu
să dau numele cele mai frumoase lucrurilor

simt că cineva încearcă să-mi șteargă urmele
cele pe care le-am lăsat în asfaltul aerului
cu pașii inegali ai răsuflării

îl aud bombănind în urma mea acuzându-mă
pentru amestecul ilegal în poezia minții
în căderea fulgurată a frunzei
și mai ales pentru multe alte blestemății omenești
pe care le-am făcut cu abuzul visării

el caută să mă înveșmânteze într-o piatră adâncă
un fel de cremene
și prin ea
să-și poată aprinde
iasca uscată a sufletului
lovindu-mă
până când gândurile mele modificate genetic
îi vor oferi o mică și strălucitoare scânteie

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

două lepidoptere

Imagini pentru imagini frumoase cu fluturi

s-au troienit visurile noastre
mai sus de cărările vederii
niciun izvor nu mai alunecă pe lacrimi
chiar e o mirare cum ne-a înghețat același gând
în pînza aceasta nouă a cascadei
tocmai acuma când învățasem
să fugim unul împrejurul celuilalt
rotindu-ne ca planetele
în jurul axei propriilor deșertăciuni

două lepidoptere
în mrejele aceluiași miros
de vară rece și târzie

Publicat în Galopul alb | Etichetat | Lasă un comentariu

înnămolit în plictiseala ploii

Imagini pentru imagine cu ploaie

mamă e-atâta ceață-n lume
de parcă toți ne-am privi
prin ochiul sticlos al unui pește trăit
sau printr-un solz de gheață brumată
am ales să alergăm cu cea mai scurtă răsuflare

fugim în noi de foamea ei de istovire

m-am săturat mamă să fiu întruna de veghe
să-mi trag sabia mereu din teacă
ca pe un simț ascuțit de răspundere
și de atâta urâtă vedere
prin fiecare cornee
ca printr-o fereastră de abur
să-mi șterg cu plușul retinei pleoapele

sunt obligat mamă
să curăț urmele privirilor murdare
și zgomotul acesta noroios și înnămolit
să mi-l înăbuș cu foaia de cort a timpanului
ca pe un cântec fals
din sala de operă a deșertăciunii

Publicat în Galopul alb | Etichetat | Lasă un comentariu