Cuibul păsării plecate

Vocea minții se ridică
din plămâni în corzi vocale,
în consoane, în vocale
înverzește și înspica

ca podoaba acelui glas
îndelungă, rabdatoare,
ce rodește și te doare-n
rana dorului rămas,

cel cu grijă ocrotit,
cuib al păsării plecate,
pană cu miros umbrit

jertfită pentru păcate,
pentru nopți cu neuitate
ore în care te-am iubit.

Florida 26 ian. 2013.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în BIOSONETE și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s