Se aud cărările țipând aval

Pe aici e vânt, frunzele au dinți,
sunt coase lungi când ramul se îndoaie,
e tras pământul în jos de câte o ploaie,
se aruncă cerul în zornăit de arginți,

se aud cărările țipând aval,
de atâta zvârcolire nu știu drumul,
n-au narea aburindă a unui cal
ce-și recunoaște poarta și stăpânul,

Când mă trezesc în aerul străpuns
de raze albastre
înecate în unde,

nu îmi doresc decât să fi ajuns
cărarea mea
la poarta unei secunde.

Forida 3 febr 2013.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în BIOSONETE și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s