Sângele, un râu oarecare

Mi-am îmbrăcat pentru duminică vremea
şi rostul l-am scos din dulap, cel curat,
mai ţin de glezna fantomelor lenea
picioarelor grele , de care-s legat,

...scriu rotundul Soarelui...in aburul diafan al inimii...

mă doare spaima de noi începuturi,
ca apa-n spinare de râu mă încord,
stomacul e insectarul de fluturi
înviaţi de lumina aprinsă sub cord,

caut rugăciunea de aseară în palme,
tăciuni din visurile nopţii sub unghii.
– Ce drum ar urma apa serilor calme
de-ar urca orizontul plutirii, ce frânghii,

ce umbre să-mi scot din trup îndreptar?
( Sângele nu-i decât un râu oarecare).
Simt faţa ca pe o frunză de arţar
şi zâmbetul ei care învaţă să zboare.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cromozomi din genunchi de femeie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Sângele, un râu oarecare

  1. Sângele, un râu oarecare…surprinde in mod dramatic/original conditia vremelniciei umane. Preocuparea de inaltarea spirituala :”şi rostul l-am scos din dulap, cel curat,” in antiteza cu conditia trupeasca. „picioarelor grele , de care-s legat,” „Simt faţa ca pe o frunză de arţar
    şi zâmbetul ei care învaţă să zboare”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s