O viață mai încăpătoare

în orașul acesta străzile și-au construit creneluri
fiecare ochi e o gură neagră de armă
vocea un automat în funcțiune
ora exactă e biciul ce ne trimite pe plantație
claxoanele par țipetele de groază ale bulevardelor
fiecare casă parcă ar ascunde teama de moarte
din guri de canale ies hominizi
să-și rumege prin colțuri mirosul pământului
și lacrimile sunt ferestre de spionat sentimente
aud pulsul ca ecoul bolovanului căzut în prăpastie
dar trupurile noastre Doamne
parcă ne-ar fi ocnele personale din care
ne tăiem cu trăirile condamnate sarea bucatelor
de mult am uitat să arăm în obraji nerușinea
nu ne-au mai răsărit sub obraji câmpuri de maci
ce repede am deprins
să rafinăm ca pe zahăr rânjirea
și aproape nu mai e loc să trăim

pentru toate acestea Doamne și pentru altele
împinge-mi poarta plecării preț de o șchioapă
mi-am procurat în sfârșit o viață mai încăpătoare
măcar cu o zi

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în A.D.N.-ul fericirii și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s