drumul închis

i-aș decoji luminii marginea de zi
să-i rămână numai jertfa de întuneric
chiar mersului i-aș decoji zgomotul pasului
prea se aude strigătul somatic al oaselor
femurul țipă când aruncă dureros cu zarul rotulei
se nimerește numai numărul său câștigător
poate de aceea drumul acesta al lui nu duce nicăieri
aș lăsa sufletul să zboare ca un stol de păsări
spre viața cea mai liberă de trup
parcă aș vrea să-mi îmbrac gândirea în cuvinte noi
aș lua vederea apei și auzul ierbii
aș încorona cu vorbe tăcerea neîntrupată
dar până atunci mai am de dresat un urs hibernal
care-mi mormăie în tâmple și
își mai caută încă în visuri pădurea
tăiată pentru iernările iubirilor mele
acum un mileniu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în A.D.N.-ul fericirii și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s