Verighetele speranţei

Imagini pentru imagini frumoase cu femei
m-am săturat de catecolamine
de pasul șovăielnic al sentimentelor m-am săturat
le aud noaptea tropăind prin podul pieptului
până și inconștientul țesuturilor
a început să mă judece
am gestul mângâierii întunecat și rece
privirea mi se pierde într-un galop de fum
iar tu
încă răscolești cenușa stinsă a mult iubirii noastre
e prea târziu
și noaptea-ți numără în palmă minutele
– iar eu ce-aș putea să mai fac ?
mi-aș putea înfășura umbra ta roșie în jurul frunții
poate că așa voi rămâne o vreme ascuns
cum tăinuit stă soarele o noapte în bustul lunii
eu încă
draga mea hematie încă mai sper
ca mâine sentimentele mele să se coloreze frumos
cum o privire albastru-înflorată
începe să miroase a liliac
iar noi să ne aducem din nou la altarul inimii
cu speranță
verighetele de argint ale zilei

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Să ne iubim deșertăciunile și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s