Surâsul

cânva voi fi cu o viaţă mai sărac
într-o secundă cât o zi de toamnă
atunci palat în moarte am să-mi fac
fără de probă simplu ca o haină
mă vor chema prinţesele de har
să le dansez pe versuri sub meninge
desigur pulsul îmi va bate rar
ochiul iernii lacrimi îmi va ninge
acum încă valsez pe-un viu surâs
pe care-l port cu buzele deschise
îl dăruiesc cu văzul neapus
cât de ferice-mi pare plânsu-mi-se
că mai are încă de zâmbit
printre flori uscate de cuvinte
iar din singurătate-n infinit
se va întoarce printr-un zbor de minte
va fi lumină ca în miezul verii
alb strălucitor o floare rară
renăscut ca taină a-nvierii
şi învăţat din nou pe dinafară