La miting

Imagini pentru imagini cu doamne încruntate

mi-am înecat privirea trecând de colţul străzii
aşa ca într-o baltă a timpului pierdut
eram la şezătoarea prin care noi bipezii
ne declamam protestul pentru-un regim corupt

de abea-mi bătuse ora la poartă după datini
purtam la butonieră o floare de nesomn
din zori însă-mi pusesem de-o sărbătoare-n lacrimi
voiam să-mi fie ziua  un lung palat de domn

aşa că rătăceam prin simţuri olfactive
printre frumoase doamne-n beţia de miros
priveam cu lăcomie la părţile declive
în prăvălirea pielii de la gât în jos

strigam precum ecoul frunzelor de toamnă
dar ochii-mi lunecau din pârtia de sus
se năpusteau la vale peste-o frumoasă doamnă
aşa cum dimineaţa se-aruncă în apus

ba chiar îmi fermenta şi mustul în cuvinte
de parcă şi dorinţa avea beţia ei
îmi scufunda întreaga suflare-n jurăminte
şi-i respira parfumul mortal al dumneaei

mai lăcrimam cu sânge de fericire-n rană
parcă asistam la dansul eternei frumuseţi
poate-mi era şi mie dat ca de pomană
să-mi dăruiesc iubirea acestei dimineţi

apoi ca dintr-odată o lovitură caldă
mi-a-ntunecat steaua vederii lăcrimând
îmi înflorise buza vorbirii sub o palmă
ce mi-a-ngropat obrazul şi m-a scuipat din rând

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la La miting

  1. edysong1 zice:

    Nici un cuvant pus la intamplare. Imagini poetice de o rara frumusete si originalitate. Sunt profund impresionat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s