omul care râde

sunt un om fericit
am trăit atâtea luni în South Florida
în imperiul verilor veşnice şi încă
mai am multe zile de rodit pe crengile bucuriei
cu orele lor îmi achit locuirea în casa celulei
îmi cumpăr în fiecare dimineaţă
câteva stări fiziologice cum ar fi veselia entuziasmul
optimismul iubirea aproapelui şi altele
mai reuşesc să despart în alveole
aerul procurat pe degeaba de cel dăruit prin răsuflare

acum stau pe strada metaforei din cartierul primăverii
şi chiar prin locurile acestea
un câine teribil şi vagabond îmi fură
în fiecare dimineaţă osul de răsărit al trezirii
şi încă mai latră după maşina de pâine a foamei

în vremea aceasta
îmi ajut să se dividă o celulă somatică
aici în palma mâinii drepte
unde mi-am păstrat pentru venirea ei pe lume
căldura strângerii tale de mână şi priviţi

sunt omul care râde
din nou mi s-a făcut dimineaţă şi cineva
mi-a aruncat pe umeri o pelerină de argint
chiar dacă mai port peste ochi jobenul de întuneric
voi începe să jonglez cu baghetele câtorva raze
o minge de foc
un ochi al vieţii înveşnicit şi aprins
de atât de multă şi nemăsurată vedere

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în influxuri exotice și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s