Versuri de demult

ELEGIE

Vezi, e sticlă cerul, scârţâie sub paşi,
miros ca de lupi suduie-n ciopoare,
vântul are-n soldă dinspre nord arcaşi,
moare ruginind iarba in fecioare.

Simt ninsoarea asta ca pe-un cal în spume,
sub o scoarţă veche de aer alb de vremi,
de mâine hermina va albi o lume
ca pielea glasul cărnii, iubito, când mă chemi.

O albie rămân în trup de nemişcare,
aştept sa curgă piatra ca liniştea pe drum,
cum blocurile-ngheaţă cu braţele-n trotuare
contemplând în iarnă mireasa unui prun.

ROMANŢĂ

Îţi mai aduci aminte doamnă,
erai minoră, noi majori,
sufla cu miazănoapte-o toamnă,
cu-un soare-nvins la trecători.

Mureau secundele în vreme
şi pielea-ţi mirosea a somn,
îmi cuibăream privirea-n gene
să-ţi văd celulele cum dorm.

Visam lumina cum se-aşterne
pe trupul tău în aer crud,
păstrând căldura dintre perne
sfios să nu-mi mai pleci din nud.

Acum când toamna nu mai este
şi zilele se cos pe rând,
eu locuiesc într-o poveste
plătindu-mi locul pe pământ.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s